Așa cum am văzut în rândurile trecute, bolile inflamatorii intestinale (colita ulcerativă și boala Crohn) afectează aproximativ 10.000 de români (atât bărbați cât și femei) și deși boala Crohn este întâlnită la orice vârstă, marea majoritate a pacienților sunt diagnosticați la vârste tinere. Din păcate, până în acest moment, cauzele apariției bolii Crohn nu sunt încă pe deplin cunoscute și înțelese.

Avansul medical și tehnologic, mai ales în domeniul geneticii, a pus în lumină importanța factorului genetic în dezvoltarea și declanșarea bolii. Așa cum spuneam și în cazul colitei ulcerative, cauzele apariției bolii Crohn par a fi un set de factori care sunt interconectați:

  • Genele cu care ne naștem;
  • Reacția anormală a sistemului imunitar la prezenţa unor bacterii bune care se găsesc în sistemul nostru digestiv;
  • Factori de mediu ce nu sunt pe deplin cunoscuți și care pot include un stil nutrițional dezechilibrat, stres, viruși, bacterii, consumul de tutun sau alți factori din mediul înconjurător pe care oamenii de știință nu au reușit încă să îi identifice.

Atunci când se pune problema cauzelor bolii Crohn, mulți pacienți consideră că apariția bolii este cumva vina lor. O dietă dezechilibrată, fumatul, extenuarea sunt factori pe care pacienții consideră ca i-ar fi putut evita. Nimic mai fals!

V-ar putea interesa și Campania noastră de informare a publicului despre colită ulcerativă și boala Crohn.

Cauze genetice

Boala Crohn se întâlnește uneori la mai mulți membri ai aceleiași familii. Prin urmare, dacă dumneavoastră sau o rudă apropiată sunteți diagnosticați cu această afecțiune, ceilalți membri de familie au șanse destul de mari să dezvolte boala la rândul lor.

  • Studiile arată că între 5% și 20% dintre oamenii cu boala Crohn au o rudă apropiată (părinte, copil, frate/soră) care prezintă o boală inflamatorie intestinală – mai des boala Crohn. Un risc mai mare de apariție a bolii îl prezintă și copiii ce au ambii părinți diagnosticați cu o boală inflamatorie intestinală.

Cauze imunitare

Ca și în colita ulcerativă, răspunsul exagerat al sistemului imunitar pare a juca un rol important în declanșarea bolii și în cazul Crohn.

  • La oamenii sănătoși, în tractul gastrointenstinal există bacterii bune care ajuta la digerarea alimentelor. Sistemul imun ne apără în mod normal organismul de infecții, aceste bacterii bune din intestin fiind protejate. La persoanele cu boala Crohn, sistemul imunitar confudă bacteriile bune cu cele dăunătoare, apărând astfel inflamația ca urmare a atacului declanșat de sistemul imunitar.

Cauze de mediu

Așa cum am văzut, se pare ca și mediul înconjurător are un rol în apariția bolii. În țările dezvoltate din punct de vedere economic boala este mai des întâlnită față de țările puțin dezvoltate, deși acestea din urmă par a fi din ce în ce mai mult afectate de afecțiune.

  • Ceea ce trebuie să înțelegeți este că nu purtați nici o vină pentru boala Crohn sau colita ulcerativă. În cazul bolii Crohn, o dietă precară sau nesănătoasă și expunerea îndelungată la factori de stres pot înrăutăți boala, dar în nici un caz nu constituie cauza apariției acesteia. Combinația de factori genetici, imunitari și de mediu sunt cei care la anumiți pacienți determină apariția bolii.

Ca să rezumăm, cercetările recente arată că simptomele care apar în boala Crohn pot avea mai multe cauze: bagajul genetic pe care un pacient îl moștenește în familie, sistemul imunitar și alți factori din mediul înconjurător.

Informează-te despre noile tratamente disponibile pentru colita ulcerativă și boala Crohn.

Factori de risc în boala Crohn

Chiar dacă medicina are încă un drum lung de parcurs în identificarea cauzelor exacte ale bolii Crohn și în general ale bolilor intestinale inflamatorii, experții au identificat de-a lungul timpului o serie de factori de risc. Aceștia, deși nu conduc în mod direct la declanșarea afecțiunii, pot determina apariția unor pusee ale acesteia. Mai mult, cumulați, ei pot întreține afecțiunea, îngreunând tratamentul acesteia.

Printre factorii de risc principali, au fost identificați următorii:

  • Fumatul: Se pare că persoanele care renunță la fumat prezintă ameliorări ale simptomelor.
  • Vârsta: Boala Crohn este diagnosticată mai frecvent la persoanele cu vârsta între 15 și 35 de ani.
  • Unele alimente: Deși nu există studii clare care să incrimineze anumite alimente ca și cauze ale apariției bolii Crohn, se consideră că acizii grași trans nesaturați și unele zaharuri pot contribui la agravarea sau menținerea simptomelor.

În procesul găsirii cauzelor bolii Crohn au mai fost studiate și schimbările hormonale, infecțiile, tratamentele cu antibiotice, sau alți factori de mediu, dar cercetarea medicală mai are nevoie de timp și de studii clinice pentru a ajunge la o concluzie definitivă în legătură cu aceștia.

Pentru a duce o viață sănătoasă și satisfăcătoare, discutați cu medicul dvs. despre orice problemă digestivă și intestinală ați avea. O întrevedere cu medicul gastroenterolog împreună cu un set de analize vă pot pune pe calea către vindecare. Indiferent de simptomele pe care credeți că le aveți sau de cauzele apariției bolii Crohn cu care vă asociați istoricul medical, diagnosticul final poate fi pus numai de către medicul specialist.

Ceea ce trebuie să știți este faptul că nu sunteți lipsit de speranță. Și la noi în țară, ca și în străinătate, există numeroase studii clinice care vă pot ajuta să înțelegeți și să controlați mai bine această afecțiune, beneficiind în același timp de un tratament modern ce nu prevede neapărat o intervenție chirurgicală.

Deși mai avem încă multe de aflat despre cauzele bolii Crohn, acest lucru nu înseamnă că sunteți lipsit de posibilitatea de a beneficia de un grup de suport sau de un tratament adecvat. Din contră, aveți un deosebit de mare acces la experiența altor pacienți care au reușit să se bucure de viață în ciuda bolii pentru că au urmat terapii moderne care le-au îmbunătățit semnificativ calitatea vieții!