De această dată revenim cu un articol despre procedurile endoscopice ce ajută la corecta diagnosticare a bolilor inflamatorii intestinale-colită ulcerativă si boală Crohn.

Cum procedurile pot varia de la spital la spital acest articol este doar un ghid general. Pentru informații detaliate este indicat să va consultați cu medicul care vă tratează.

 Teste de scaun

Probele de scaun pot fi examinate pentru a determina dacă simptomele asemănătoare cu cele de boală inflamatorie intestinală în puseu nu sunt de fapt cauzate de o infecție. Deoarece există o mare varietate de bacterii, dacă ați călătorit recent în străinătate, este foarte posibil ca medicul să vă recomande teste adiționale.

Calprotectina– măsurarea calprotectinei (o proteină care se găsește în globulele albe) în materiile fecale poate determina dacă există inflamație activă la nivel intestinal. Marea majoritate a medicilor recomandă testarea calprotectinei fecale pentru a distinge o boală inflamatorie intestinală de alte afecțiuni cum este sindromul de colon iritabil. Testul poate fi utilizat și pentru a verifica dacă răspundeți la tratament.

V-ar putea interesa și prima parte a articolului Investigații comune în bolile inflamatorii intestinale (part 1).

Procedurile endoscopice

Endoscopia este numele general pentru toate procedurile prin care medicul se va uita în interiorul tubului digestiv cu ajutorul unui endoscop.

Există diferite tipuri de endoscoape, în funcție de partea sistemului digestive care va fi examinată. În general, endoscopul este un tub lung, flexibil care are atașate la capăt un sistem de iluminare și o camera video. Endoscopul poate fi inserat fie pe gură pentru a se putea examina partea superioară a sistemului digestiv fie prin anus pentru a se putea examina colonul și rectul. Camera video va transmite imaginile pe un ecran exterior, permițând astfel endoscopistului să aibă o vedere clară asupra părții anatomice pe care o examinează.

Biopsia– În unele cazuri, medicul endoscopist poate să preleveze biopsii (părți mici de țesut) cu ajutorul endoscopului. Aceste probe de țesut vor fi analizate cu ajutorul unui microscop pentru a oferi mai multe informații medicului.

Polipii – În timpul endoscopiei, este posibil să se îndepărteze polipii (mici crescaturi pe colon care, cu timpul, pot deveni canceroase). Endoscopul poate fi dotat cu un fir prin care se transmite curentul electric și care va fi utilizat la îndepărtarea polipilor.

Stricturi – medicul endoscopist poate uneori să utilizeze baloane  (care sunt introduse cu ajutorul endoscopului) pentru a dilata stricturile(stenozele) intestinului.

Pregătirea pentru endoscopie

Personalul care se ocupă de endoscopie vă va oferi instrucțiuni detaliate despre modul în care trebuie să va pregătiți pentru endoscopie și vă va răspunde la orice întrebare pe care ați putea să o aveți în legătură cu procedura. Dacă urmează să faceți procedura cu sedare cu un anestezic general, va trebui să aveți pe cineva care să vă conducă acasă după procedura. Sedarea afectează reflexele și judecata, deci nu veți putea sofa, bea alcool sau să luați o decizie legală importantă timp de 24 de ore.

Informează-te despre noile tratamente disponibile pentru colita ulcerativă și boala Crohn.

 Principalele tipuri de endoscopie sunt:

 Endoscopia tractului gastrointestinal superior (gastroscopie)

Acest tip de endoscopie este utilizat pentru examinarea părții superioare a tractului digestiv – esofagul, stomacul și duodenul (prima parte a intestinului subțire). Este utilizată mai frecvent în caz de boală Crohn și mai putin în colită ulcerativa și poate fi utilă atunci când se pune diagnostic de colită ulcerativă prin excluderea bolii Crohn.

Endoscopul utilizat în acest caz este denumit și gastroscop. Acesta se inserează ușor în gura pacientului și introdus pe esofag apoi în stomac și duoden. Căile aeriene pot fi ușor de evitat și respirația dumneavoastră nu va fi afectată. Stomacul trebuie să fie gol pentru a permite observarea corectă. Prin urmare, veți fi rugat să nu consumați alimente cu aproximativ opt ore înainte de procedura.

Vi se va propune să alegeți între sedarea profundă, administrată intravenos și administrarea de anestezic local (spray), asemănătoare cu anestezia de la stomatologie.

Sedarea vă va face să va simțiți amețit și relaxat dar nu inconștient. Deși veți fi în stare să urmați instrucțiuni simple în timpul investigației, este puțin probabil să vă aduceți aminte despre ce s-a întâmplat în timpul procedurii.  Dacă vi se va administra spray, nu trebuie să mâncați sau să beți nimic înainte de dispariția senzației de amorțeală. La copii de regulă se va prefera anestezia generală.

V-ar putea interesa și partea a doua a articolului Investigații comune în bolile inflamatorii intestinale (part 2).

 Colonoscopia

 Colonoscopia este o procedură prin care se examinează intestinul gros (colonul). Colonoscopiile sunt utilizate frecvent pentru a diagnostica și pentru a evalua severitatea colitei ulcerative sau a bolii Crohn.

Endoscopul utilizat la colonoscopie se numește colonoscop. Acesta este un tub îngust, flexibil, suficient de lung pentru a permite examinarea întregului colon și dacă este necesar și ultima parte a intestinului subțire. Este inserat prin anus în rect și apoi în colon.

Colonoscopiile de rutină sau de supraveghere pot fi recomandate pentru a se verifica dacă nu a apărut displazie (modificări anormale ale celulelor care pot fi un semn timpuriu de cancer de colon) la persoanele care suferă de colită ulcerativă sau boală Crohn de multă vreme. În funcție de ce se observă la colonoscopie, este foarte posibil ca medicul să vă recomande colonoscopii de supraveghere o dată pe an sau la trei sau cinci ani.

Persoanele care suferă și de colangita sclerorazantă primitivă prezintă risc crescut de cancer colorectal și din această cauza colonoscopia se recomandă la diagnosticare și apoi în fiecare an sau o dată la doi ani. Ca metodă întâlnim și cromoendoscopia care implică utilizarea de substanțe colorante care se aplică pe suprafața colonului și este utilizată pentru a identifica celulele anormale.

Pentra efectuarea cu succes a colonoscopiei, colonul trebuie să fie golit în totalitate (să nu mai existe materii fecale). Pentru a vă asigura că acest lucru se întâmplă, veți fi rugat să va administrați medicația pregătitoare pentru colonoscopie(laxative) în ziua premergătoare.

Este important să urmați instrucțiunile scrise primite de la medic legat de pregătire, altfel este posibil că procedura să nu poată fi efectuată și să se impună o repetare a acesteia.

Similar cu endoscopia și în cazul colonoscopiei vi se va oferi sedare pentru a va ajută să dormiți și să va relaxați.

V-ar putea interesa și Campania noastră de informare despre colita ulcerativă și boala Crohn.